Tragedie pe Dn69 Arad- Timișoara! O șoferiță de 20 de ani a murit în urma unui accident rutier, luni (7 mai), la ieșirea din comuna Vinga, după ce a efectuat o manevră de întoarcere fără a se asigura. Mașina ei a fost lovită de un alt autoturism. La fața locului au intervenit un echipaj de descarcerare și o ambulanță SMURD. Din păcate, tânăra nu a putut fi salvată.
În zona producerii accidentului, traficul rutier a fost blocat câteva zeci de minute, până la finalizarea cercetărilor la faţa locului efectuate de poliţişti.
„Din primele cercetări a rezultat că tânăra şoferiţă, aflată la volanul unui autoturism înmatriculat în judeţul Arad, a efectuat o manevră de întoarcere spre Arad, fără să se asigure, autoturismul condus de ea fiind izbit în plin de un autoturism înmatriculat în Galaţi, care circula din direcţia Timişoara spre Arad”, a declarat purtătoarea de cuvânt a IPJ Arad, agent şef adjunct Claudia Iuga, citată de stirileprotv.ro.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, maior George Pleşca, a precizat că la faţa locului au intervenit un echipaj de descarcerare şi o ambulanţă SMURD.